Categorie: SOCIAL

Şoferi români de TIR legaţi lângă camion, în Franţa, după ce au fost prinşi la ciordit de motorină

Doi şoferi români de TIR au fost legaţi lângă camion, în Franţa, după ce au fost prinşi la furat de motorină. Cei doi au încercat să dea lovitura într-o parcare de camioane din Strasbourg, dar au fost prinşi de alţi şoferi şi imobiliţazi chiar în faţa TIR-ului lor. Fotografiile cu

Doi tineri dintr-o comună din România au dosar penal pentru că și-au reparat singuri strada!

Doi tineri din satul Preajba din județul Dolj au muncit o săptămână ca să întărească strada desfundată din faţa caselor cu pietriş şi cărămidă, iar la final au aflat că Poliţia îi cercetează penal pentru lucrări neautorizate, relatează .Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă închisoare de la 6 luni

Plâng pădurile fraților ! România a pierdut Parcul Național Retezat

Ultima pădure virgină din Europa Exploatările forestiere din ultimii ani din munții Retezat, Godeanu, Țarcu și Vîlcan au condus la dispariția ultimului Peisaj Forestier Intact (PFI) din zona de climă temperată a Europei, se arată într-un comunicat al organizației Agent Green. “Am protestat la șantierul DN 66A și la minister,

Puşcăriaşii, de două ori mai bine hrăniţi decât bolnavii din spitalele de stat. „E prea bine-n închisoare. V-aş închide în spitale”

Deşi alimentaţia este foarte importantă pentru recuperarea pacienţilor internaţi în spitale, hrana zilnică pe care aceştia o primesc este în limita a 15 lei, nu e diversificată şi nici concepută în funcţie de nevoile lor. De cealaltă parte, alocaţia de hrană pentru un deţinut este de 32 de lei. Deşi

Ion Ţiriac: Importantă nu e arestarea, ci recuperarea banilor furați. De ce să mai plătesc și pentru pușcărie?

Să restituie banii, dar să fie judecaţi la comercial, nu la penal, declară Ion Țiriac, om de afaceri, referindu-se la arestările ultime. Iată ce declară el într-un interviu pentru Digi 24. „Dupa 25 de ani, sa ai vanatoarea dupa criminali pe care o ai astazi (…), care nu sunt de

Cea mai ieftină sursă de încălzire pe timp de iarnă: Centrala verde pe care și-o poate construi singur orice gospodar!

Centrala bio cu compost este o invenție atribuită francezului Jean Pain (1928-1931) și poate fi construită de către orice gospodar, cu o investiție minimă. Sistemul inovativ pe bază de compost poate să asigure fermei, casei de la țară și solarului toată clădura și apa caldă necesară pe timp de iarnă,